Adrian Mutu a anunțat ce obiective și-a propus în noua sa aventură ca antrenor, la CFR Cluj, în cadrul primei conferințe de presă pe care a susținut-o în calitate de „principal” al vișiniilor.
„Briliantul” l-a înlocuit pe bancă pe Andrea Mandorlini și are de recuperat o distanță semnificativă față de liderul FCSB, nu mai puțin de 11 puncte, cu 8 runde rămase înainte de play-off.
Cu toate că situația nu este deloc ușoară pentru ardeleni în acest moment, Mutu nu concepe să rateze titlul în Superliga cu CFR Cluj și își propune să cucerească și Cupa României la finele ediției curente.
La primul său meci pe banca trupei din Gruia, împotriva celor de la FC Voluntari, „Briliantul” așteaptă o reacție din partea elevilor săi după eșecul rușinos suferit în runda precedentă în fața ultimei clasate FC Botoșani, scor 0-1.
„Mă aștept din partea echipei să văd o reacție după înfrângerea de la Botoșani, să reînviem spiritul pe care l-a avut CFR în anii trecuți, acela de învingători.
Așa cum spuneam, putem spune încet, încet, dar foarte repede, pentru că suntem la CFR și nimeni nu are răbdare.
Avem două obiective: câștigarea campionatului și Cupa României. Trebuie să le îndeplinim pe amândouă, cu toate că ne este foarte greu, avem adversari pe măsură”, a spus Mutu, la conferința de presă.
„Sunt bucuros că sunt aici. Este o mare responsabilitate, o mare provocare pentru mine. O echipă mare, sigur cea mai titrată din ultimii 15 ani sau chiar 20. La CFR nu există decât o oportunitate, aceea de a câștiga toate meciurile.
Obiectivele personale se leagă oarecum cu obiectivele echipei și anume de a ne lupta pentru titlu și Cupa României. Am găsit un lot foarte bun, cu jucătorii importanți.
Cu unii dintre ei am fost coleg la echipa națională, cu alții am jucat ca adversar, cum ar fi contra lui Tachtsidis, în Italia. Avem condiții foarte bun. Am găsit ce trebuie să fie la un club mare. Sper să pot arăta tuturor de ce sunt în stare”, a mai spus Mutu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER